Prima pagina  •  Istoric  •  Cursuri  •  Inscrieri  •  Avizier  •  Concursuri  •  Evenimente  •  Comunicate  •  Video  •  Publicatii  •  Contact  

Comunicate

• 2011

• 2012

• 2013

• 2014

• 2015

• 2016

• 2017

• 2018

• 2019

19-12-2013

Regal de tradiţii şi obiceiuri româneşti oferit de Şcoala Populară de Arte Vespasian Lungu Brăila

 

Reprezentanţii Şcolii Populare de Arte "Vespasian Lungu" au oferit publicului brăilean un regal de tradiţii şi obiceiuri româneşti, cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Miercuri, 18 decembrie 2013, pe scena Casei Tineretului au urcat 154 folclorişti din judeţul Brăila, cursanţi ai claselor de folclor, canto popular şi dans popular, care şi-au dat concursul în spectacolul intitulat "Cântec, joc şi voie bună!".

Momentul artistic prezentat de reprezentanţii Şcolii Populare de Arte "Vespasian Lungu" a debutat cu un grupaj de colinde susţinut de membrii corului Trison, dirijat de Marcica Lupu, urmat de piesa "De Crăciun, devenim mai buni", interpretată de Mihai Pătulea, elev la clasa de canto muzică uşoară, prof. Galina Cojocari. Membrii Ansamblului Folcloric "Ca pe baltă" (instructor Veta Gheorghe), din comuna Tufeşti, au colindat spectatorii din sală, au dansat, iar la final au urat sărbători cu bine, interpretând "Pluguşorul" şi piese autentice, din zona care o reprezentau. În continuare, Ansamblurile folclorice "Românaşii de Roşiori" (instructor Georgeta Lungu), au interpretat o suită de dansuri populare, iar membrii formaţiei de dans popular "Constantin Condruz" (instructor Marian Rusu), din comuna Gemenele au ridicat spectatorii în picioare interpretând "Troaca", dans ce presupune ritm, sincronizare şi simţ muzical. Solistele vocale ale claselor de canto popular instruite de prof. Adriana Toma şi Marieta Ion au interpretat un grupaj de melodii populare, din mai multe zone ale ţării. În încheiere, membrii ansamblului de dans popular "Seniorii Brăilei" format din coregrafi, dansatori ai fostei formaţii de dans popular "Floricica", amatori şi iubitori de folclor, au interpretat o suită de dansuri populare din zona Munteniei.

Acompaniamentul întregului spectacol a fost asigurat de taraful Şcolii Populare de Arte "Vespasian Lungu", "Rapsozii Brăilei" (îndrumator Cristian Şonea). Spectacolul, coordonat de managerul George Romeo Bunea, a fost prezentat de prof. canto popular Marieta Ion.

 

Sursa: Rodica Perianu, http://www.obiectivbr.ro/regal-de-traditii-si-obiceiuri-romanesti-oferit-de-scoala-%C2%ABvespasian-lungu%C2%BB_id89083



Cantec, joc si voie buna (1)













































Istoric evenimente

05-03-2019
Concursul Naţional de Pian “Virtuozii” - 17-18 mai 2019
25-02-2019
Concursul Naţional de Muzică Uşoară pentru Copii «Armoniile Dunării» 2019
15-02-2019
Spectacol muzical-coregrafic "Cânt şi joc de Dragobete"
06-02-2019
Spectacol muzical „Întâlnire cu dragostea”
18-01-2019
Spectacol muzical-coregrafic "Unire-n cuget şi-n simţiri"
09-01-2019
Spectacol literar-muzical "Dor de Eminescu"
13-12-2018
Expoziţia de fotografie "SECVENŢE 2018"
08-12-2018
Evenimentul "Poveşti la gura sobei"
27-11-2018
Spectacol dedicat Centenarului Marii Uniri
20-11-2018
Seară de folk "Florin şi prietenii"
Toate evenimentele »






Termeni si conditii. Copyright © 2009-2018 , , E-mail: , Tel:


Realizat Capitaneanu Bebi