Şcoala Populară de Arte şi Meserii „Vespasian Lungu” Brăila, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila şi Primăriei Municipiului Brăila, a organizat, în data de 16 iunie 2021, vernisajul celei de-a XXVI-a ediţii a Concursului Naţional de Pictură şi Grafică „Vespasian Lungu”.
Concursul s-a adresat, în exclusivitate, elevilor şcolilor populare de arte şi meserii din ţară, independente sau organizate ca secţii în cadrul centrelor culturale judeţene; lucrările au fost avizate de profesorii de specialitate ai şcolilor de unde provin concurenţii.
Au participat 86 de elevi ai şcolilor populare de arte şi meserii şi centrelor culturale din 18 oraşe (Arad, Bacău, Botoşani, Braşov, Brăila, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Focşani, Galaţi, Oradea, Piatra Neamţ, Ploieşti, Reşiţa, Sibiu, Suceava, Târgovişte, Târgu Mureş), repartizaţi pe trei secţiuni – Seniori Pictură, Seniori Grafică şi Juniori Pictură şi Grafică (concurenţi cu vârsta de până la 14 ani).
Pe 2 Iunie a avut loc jurizarea, în cadrul căreia au fost desemnate cele mai bune lucrări dintre cele 130 înscrise în concurs. S-au acordat premii, menţiuni şi premii speciale, precum şi premii speciale „Aniversare 70”, după cum urmează:
– la Secţiunea „Seniori – Pictură”: Premiul I – Sfeclă Loredana-Ramona, Botoşani; Premiul II – Dima Ionel-Silviu, Focşani; Premiul III – Pojar Anica, Cluj-Napoca; Menţiuni – Barbu Bianca, Reşiţa; Buda Denisa-Maria, Oradea; Premii speciale – Logigan Florentin, Sibiu; Marandiuc Sorina-Simona, Arad; Sechel Oana-Maria, Bacău; Andronoiu Maria, Brăila;
– la Secţiunea „Seniori – Grafică”: Premiul I – State Miruna-Eliza, Galaţi; Premiul II – Şerban Ana-Maria, Bucureşti; Premiul III – Mănescu Bianca-Maria, Craiova; Menţiuni – Ghiţă Minodora, Ploieşti; Măcrineanu Silvia-Nicoleta, Brăila; Premiul special – Irimia Andrei-Cosmin, Suceava;
– Premii speciale „Aniversare 70” (rezultate din redistribuirea valorii Marelui Premiu) – Chirilă Mariana, Galaţi; Staicu Adriana-Maria, Târgovişte; Bănuţi Tania-Elena, Craiova; Lecuşescu Larisa- Maria, Piatra Neamţ;
– la Secţiunea „Juniori”: Premiul I – Lăbuşcă Nina-Andreea, Piatra Neamţ; Premiul II – Ion Luca-Alexandru, Ploieşti; Premiul III – Liga Ioana, Brăila; Menţiuni – Abăităncei Ioana, Braşov; Cosneanu Yvonne-Anamaria, Târgovişte; Premiul special – Lupaşcu Richard-Gabriel, Botoşani.
În semn de mulţumire pentru efort şi implicare, atât la nivel individual, cât şi instituţional, concurenţii nominalizaţi au primit diplome de apreciere, ceilalţi concurenţi – diplome de participare, profesorii/experţii coordonatori au fost răsplătiţi cu diplome de merit, iar şcolile/secţiile pe care le-au reprezentat au fost menţionate în certificate de apreciere.
Juriul concursului a fost compus din: Marilena Ioanid (preşedinte), artist plastic, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Brăila, profesor de specialitate la Liceul de Arte „Hariclea Darclée” Brăila; Cristian Radu, artist plastic, vicepreşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Brăila, profesor de specialitate în cadrul Şcolii Populare de Arte „Vespasian Lungu” Brăila; Elena Kaloxilos-Moraru, artist plastic, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România – filiala Brăila şi profesor de specialitate.
Rezultatele complete ale jurizării din data de 2 iunie 2021:
– Seniori (cu vârsta de peste 14 ani) – Pictură
– Seniori (cu vârsta de peste 14 ani) – Grafică
– Juniori (cu vârsta de cel mult 14 ani) – Pictură şi grafică
Palmaresul ediţiei a XXVI-a, 2021
Catalogul lucrărilor premiate, ediţia a XXVI-a, 2021