Cea de-a XV-a ediţie a Concursului Naţional de Pian „VIRTUOZII” Brăila va fi un prilej de punere în valoare a tinerilor care studiază pianul în instituţii publice sau/şi particulare

În perioada 19-20 aprilie 2024 se va desfăşura cea de-a XV-a ediţie a Concursului Naţional de Pian „VIRTUOZII”, eveniment organizat de Şcoala Populară de Arte „Vespasian Lungu” Brăila, cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila şi al Primăriei Municipiului Brăila.
Concursul este organizat la sediul Şcolii de Arte şi se adresează tinerilor interpreţi cu vârsta cuprinsă între 5 şi 16 ani care studiază pianul în instituţii publice şi/sau particulare, fiind structurat pe două secţiuni – interpretare solo pianistic şi interpretare duo pianistic (patru mâini). Pentru ambele secţiuni se admit lucrări de divertisment, reducţii şi transcripţii.
Juriul include personalităţi ale vieţii muzicale româneşti, profesori din mediul universitar şi din licee de specialitate, dar şi din şcoli populare de artă.
Se vor acorda diplome, cupe şi medalii pentru fiecare categorie de vârstă, în funcţie de punctajul obţinut. Premiile vor fi înmânate în cadru festiv la sfârşitul evaluării fiecărei grupe a concursului.
Înscrierile se fac până la data de 14.04.2024 pe formularul de înscriere electronic din Regulament care se găseşte pe site-ul instituţiei www.vespasianlungu.ro.


Detalii se pot obţine aici.

Înscrieri la Concursul Naţional de Pian “Virtuozii” – ediţia a XV-a, Brăila, 19-20 aprilie 2024